Acțiuni: Ce este Piața Reglementată și cum poți investi

Acțiunile sunt instrumente financiare ce reprezintă un anumit procent din compania emitentă. Acestea oferă investitorilor drepturi de vot și de participare la profiturile și pierderile companiei, proporțional cu numărul de acțiuni deținute.

Acțiuni: Ce este Piața Reglementată și cum poți investi

Cuprins prezentare

  1. Ce sunt acțiunile
  2. Ce este Piața Reglementată
  3. Cum te poți informa și cum alegi companiile potrivite
  4. Cum poți investi
  5. Avantaje și riscuri

Ce sunt acțiunile

Acțiunile sunt instrumente financiare ce reprezintă un procent din valoarea capitalului social al companiei emitente. Capitalul social este definit ca suma tuturor aporturilor efectuate de asociați în vederea funcționării societății.

O companie își poate finanța dezvoltarea prin vânzarea de acțiuni, iar fondurile obținute de la investitori sunt adăugate la capitalul social și pot fi utilizate pentru proiecte sau achiziții. Cumpărătorii, denumiți acționari, sunt considerați proprietari ai companiei emitente, proporțional cu numărul de acțiuni deținute.

Acționarii au dreptul legal de a fi informați și de a vota deciziile propuse în cadrul Adunărilor Generale (proiecte noi, denumiri funcții de conducere, etc.). De asemenea, aceștia dețin o parte din activele firmei și au dreptul să încaseze dividende.

Aceste drepturi determină valoarea fundamentală a unei acțiuni, ce este influențată de rezultatele companiei. Cu cât profiturile și activele sunt mai mari, o acțiune devine mai valoroasă. Dacă performanțele nu sunt conform așteptărilor, prețul scade.


Termeni cheie:

  • IPO - Initial Public Offering: prima vânzare publică a acțiunilor unei companii către investitori, urmată de listarea acestora pe bursă
  • Majorare de capital: vânzarea unui număr de acțiuni noi în vederea obținerii mai multor fonduri de la investitori
  • Acționar: persoană sau entitate ce deține acțiuni ale unei companii și are drept de vot și de încasare dividende
  • AGA - Adunarea Generală a Acționarilor: întâlnire anuală a acționarilor unei companii, în care aceștia dezbat și votează propuneri și decizii majore
  • Dividend: o parte din profitul companiei distribuit către toți acționarii în funcție de dețineri (de ex: 2 RON/acțiune)
  • Capitalizare: valoarea tuturor acțiunilor în circulație calculată cu prețul curent din piață

Exemplu practic:

În anul 2021, Transport Trade Services S.A. (simbol: TTS), cel mai mare transportator român pe fluviul Dunărea, s-a listat la Bursa de Valori București în urma unei oferte publice inițiale.

Înainte de momentul listării existau în circulație 30 mil. acțiuni deținute de 15 acționari, iar acționarul majoritar deținea aproximativ 15,1 mil. acțiuni (50,4% din capitalul social).

În cadrul ofertei publice inițiale (IPO) au fost puse în circulație și vândute 15 mil. din cele 30 mil. (jumătate), din care 15% au fost alocate pentru investitorii de retail (persoane fizice) și 85% au fost vândute către investitori instituționali (fonduri de pensii, firme de investiții, etc.).

Un investitor ce a subscris online prin intermediul unui broker BVB a cumpărat 30.000 acțiuni la prețul stabilit de 9,5 RON/acțiune, acesta devenind acționar TTS cu un procent de aprox. 0,1% (30.000 din totatul de 30 mil. acțiuni).

Acesta a obținut astfel următoarele drepturi:

  • 0,1% din toate activele TTS
  • 0,1% din toate dividendele distribuite de companie
  • dreptul de vot în cadrul AGA proporțional cu numărul de acțiuni deținute

Grupul TTS a înregistrat în anul 2022 venituri totale de 934,4 mil. RON, cu o creștere de 56% față de 2021, și un profit net de 178,9 mil. RON, în creștere cu 169% față de anul precedent.

Rezultatele excelente ale companiei au dus la o creștere a prețului acțiunilor de aproximativ 35%, iar în luna iunie au fost distribuite dividende din profit cu o valoare de 0,55 lei/ acțiune.

Evoluția prețului acțiunilor TTS în perioada 2022-2023

Astfel, investitorul deține acțiuni care dacă ar fi vândute la prețul din prezent i-ar aduce un profit de 35% din suma investită și a încasat dividende în valoare de 16.500 RON (30.000 acțiuni x 0,55 lei/acțiune).


Ce este Piața Reglementată

Piața Reglementată reprezintă principala piață de acțiuni administrată de Bursa de Valori București, ce permite companiilor să acceseze resursele necesare pentru punerea în practică a proiectelor de dezvoltare și extindere.

Aceasta este cea mai importantă piață bursieră din România pe care se tranzacționează, încă din anul 1995, acțiunile unora dintre cele mai reprezentative companii din țara noastră.

Pentru protecția investitorilor și menținerea integrității, tranzacțiile pe Piața Reglementată a BVB sunt supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin intermediul unui sistem de supraveghere automată și de către un departament specializat în monitorizarea tranzacțiilor suspecte.

Companiile ce doresc să organizeze un IPO și să se listeze pe Piața Reglementată trebuie să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi:

  • Prezentarea istoricului activității și situațiilor financiare din ultimii 3 ani
  • Nevoia de capital de minimum 1 mil. EUR pentru finanțarea proiectelor planificate
  • Vor avea în urma ofertei, un număr de acțiuni disponibile pentru tranzacționare de minim 25% din totalul acestora (free-float)

În prezent, pe Piața Reglementată sunt disponibile acțiunile a peste 80 de societăți, ce includ cele mai importante companii publice românești:


Cum te poți informa și cum alegi companiile potrivite

Investițiile în acțiuni pot oferi randamente mult mai mari decât opțiunile preferate de majoritatea populației, cum ar fi depozitele bancare sau piața imobiliară, dar este necesar să vă informați cu atenție.

Majoritatea investitorilor experimentați recomandă să cunoașteți și să urmăriți:

Activitatea și potențialul companiei

Înainte de a lua o decizie, este important să analizați situațiile financiare și rezultatele recente ale companiei, proiectele în desfășurare, echipa de management și concurenții.

De asemenea, este important să luați în considerare și domeniile de activitate și potențialul acestora. De exemplu, evoluția prețului energiei electrice începând cu anul 2020 s-a reflectat în prețul acțiunilor companiilor din sectorul energetic, ce au avut creșteri ale profiturilor de peste 100% anual.

Indicatorii cheie

Există numeroși indicatori tehnici și financiari pentru a determina valoarea reală a unei acțiuni. Cei mai urmăriți dintre aceștia sunt în general:

  • Capitalizarea: valoarea tuturor acțiunilor existente la prețul actual din piață, reprezentând suma necesară pentru a deține 100% din societate
  • Randamentul ultimului dividend: procentul sumei plătite ca dividend din prețul unei acțiuni (ex: Un dividend anual de 0,1 RON la un preț de 1 RON/acțiune reprezită un câștig de 10%)
  • PER - Price/Earnings Ratio: durata de recuperare a unei investiții într-o acțiune la prețul actual din profiturile obținute de emitent. Se calculeaza ca și raport dintre profiturile totale raportate de o firmă și numărul total de acțiuni

Știri și rapoarte

Este recomandat să urmăriți evenimentele importante din piața de capital și rezultatele companiilor pentru a vă forma o imagine de ansamblu asupra mediului de afaceri și pentru a găsi noi oportunități.

Rapoartele trimestriale ce conțin evoluția veniturilor și a profitului sunt distribuite pe pagina BVB a companiei în secțiunea "Știri". Această secțiune include toate anunțurile oficiale ale emitentului ( desfășurare AGA, plata dividende, proiecte noi, etc.).

De asemenea, există site-uri media ce postează articole despre piața de capital și economie. Dintre acestea, cele mai populare în rândul investitorilor sunt:

BVB Radar vă oferă în mod gratuit toate informațiile de care aveți nevoie pentru a începe să investiți: lista companiilor, dobânzi titluri de stat, prezentări companii și articole educaționale Invest Academy.

Topul companiilor BVB în ordinea capitalizării

De asemenea, oferim săptămânal rezumate ce conțin evoluția prețurilor și cele mai noi știri și informații despre companiile listate. Pentru a fi la curent cu postările noastre, vă puteți abona folosind adresa de email.


Cum poți investi

Orice persoană fizică poate tranzacționa acțiuni online prin intermediul brokerilor BVB. Câștigurile sunt impozitate cu 1% pentru deţinerile de peste un an şi 3% pentru cele mai mici de un an. Taxarea este realizată automat, la sursă și nu este nevoie să declarați personal câștigurile. Obligaţia calculării, declarării şi plăţii impozitului dumneavostră este atribuită intermediarului.

Deschiderea unui cont de tranzacționare online poate dura câteva zile și va necesita să completați câteva formulare, să încărcați copii digitale ale cărții de identitate și a unui extras bancar și să parcurgeți un proces de verificare al identității cu ajutorul unei camere video. Aceste măsuri sunt obligatorii conform legilor împotriva spălării banilor și nu este necesară deplasarea fizică la sediul societății.

Există 2 moduri principale de a deveni acționar în cadrul unei companii:

Subscrierea la o majorare de capital sau IPO

O majorare de capital presupune vânzarea unui număr de acțiuni noi la un preț stabilit. Prima majorare de capital publică înainte de listarea pe bursă este denumită IPO.

Un investitor poate subscrie prin platforma brokerului pentru a achiziționa o parte din acțiunile oferite pentru sectorul retail. După încheierea perioadei de majorare acesta va primi acțiunile cumpărate în cont.

Ordin de cumpărare în piață

În timpul orelor de tranzacționare ale Bursei de Valori București (Luni - Vineri 10:00 - 18:00) puteți lansa ordine de cumpărare sau vânzare a acțiunilor oricărei companii listate pe Piața Reglementată.

Din cadrul platformei online a brokerului puteți alege numărul de acțiuni pe care doriți să le cumpărați/vindeți și prețul dorit pentru acestea. Din momentul lansării, alți investitori vă vor vinde/cumpăra acțiunile dacă prețul pieței va ajunge la valoarea aleasă.

Puteți vedea cererea și oferta pentru fiecare companie în secțiunea "Tranzacționare" din pagina BVB a acesteia.

În acest exemplu, există oferte de vânzare de 2984 de acțiuni la prețul de 19 RON/acțiune și oferte de cumpărare de 1636 acțiuni la prețul de 18,97 RON/acțiune 

Aveți opțiunea să cumpărați acțiuni automat la prețul curent (market price), caz în care acestea vor fi achiziționate în ordinea ofertelor disponibile.

Toate deținerile dumneavoastră (Portofoliul de acțiuni) sunt disponibile oricând în cadrul platformei de tranzacționare.


Avantaje și riscuri

Acțiunile sunt cele mai populare instrumente financiare în rândul investitorilor BVB, dar și la nivel global. Majoritatea companiilor premium au avut evoluții pozitive după criza financiară din anul 2008, aducând randamente pe termen lung chiar și de peste 500% fără a include dividendele.

Nivel de risc

În cazul acțiunilor, nivelul de risc variază în funcție de compania în care alegeți să investiți. Societățile mari cu un istoric solid și domenii de activitate variate sunt mai sigure și au o politică de dividend anual dar investiția într-o companie mică poate aduce un profit mult mai mare.


Avantaje

Acțiunile Pieței Reglementate au avut evoluții pozitive în ultimul deceniu, iar România a fost declarată Piață Emergentă în anul 2020 de către FTSE Russell, unul din liderii globali în furnizarea de analize economice și ratinguri de țară.

Indicele BET-TR, ce urmărește prețul celor mai importante companii românești alături de dividendele plătite, a crescut de la aproximativ 8.000 de puncte în anul 2015 la peste 23.000 în anul 2023.

Potențialul de câștiguri

Dacă alegeți companii bune și investiți în acțiunile lor, puteți obține câștiguri semnificative. Deși nu există nicio garanție că investițiile vor produce un profit, istoria a arătat că acțiunile au oferit de obicei randamente mult mai bune decât alte active pe termen lung.

Diversificarea

Investițiile în acțiuni vă permit să diversificați portofoliul, fiind recomandat să alegeți cel puțin 2-3 societăți cu domenii de activitate diferite. Prin deținerea acțiunilor mai multor companii, puteți reduce expunerea la riscul specific unei singure societăți sau a unui singur sector economic.

De asemenea, diversitatea companiilor vă permite să vă adaptați evenimentelor macroeconomice și să obțineți profituri crescute. Investitorii ce au cumpărat acțiuni ale companiilor din sectorul energetic în perioada 2019-2020 au avut randamente semnificative datorate creșterii masive a prețului energiei în urma sancțiunilor aplicate Rusiei de către Uniunea Europeană.

Flexibilitatea

Acțiunile sunt ușor de cumpărat și de vândut pe Piața Reglementată și există în permanență ordine deschise, ceea ce înseamnă că puteți vinde/cumpăra în doar câteva minute. Astfel, investițiile în acțiuni sunt mai ușor de vândut decât multe alte active, precum imobiliarele sau investițiile în afaceri mici, ce au o durată de încheiere a tranzacției de câteva săptămâni/luni.


Riscuri

Investițiile în acțiuni sunt întotdeauna asociate cu riscul de pierdere a capitalului, deoarece nu există o garanție a profitului. Chiar și companiile bune pot experimenta perioade de scădere a prețului acțiunilor, ce pot duce la pierderi pentru investitori.

Rezultatele slabe

Companiile pot întâmpina probleme financiare/legale sau pot avea rezultate negative datorită concurenței sau scăderii cererii pentru produse în piață. În unele cazuri, companiile pot chiar să-și declare falimentul, ceea ce poate duce la pierderea întregii investiții în acțiunile respective.

Macroeconomia / Evenimentele globale

Piața de capital este influențată de factori macroeconomici globali: evenimente geopolitice, schimbările climatice, dezastre naturale, crize financiare și orice alt eveniment ce poate afecta buna desfășurare a activității.

De exemplu, tensiunile geopolitice din Republica Moldova, aflată la granița războiului din Ucraina, au dus la o scădere abruptă a prețului acțiunilorPurcari Wineries, ce dețin terenuri și afaceri semnificative în această zonă.

Evoluția acțiunilor Purcari de la începutul războiului din Ucraina (2021-2023)

Investitorii pot profita cumpărând acțiuni după o perioadă de scăderi dacă societatea reușește să rezolve problemele apărute și trendul se modifică.

Volatilitatea

Prețurile acțiunilor pot fi foarte volatile, ceea ce poate duce la fluctuații rapide ale valorii portofoliului. Această volatilitate poate fi amplificată de evenimente neașteptate, cum ar fi crize economice, instabilitate politică sau probleme la nivelul companiei.

Este recomandat ca în urma unei mișcări puternice a prețului într-o perioadă scurtă să analizați situația și să nu luați decizii grăbite, deoarece trendurile se pot schimba rapid.